Sub adânc de iarbă verde
zace-un uriaș sicriu...
Vin și trec deasupra-i pașii,
râd nepăsători urmașii,
pot să râdă!
- ei nu știu!
Sub o față liniștită,
zace-un suflet ars de viu!
- cântă împrejuru-i alții
bucuroși, nevinovații,
pot să cânte
- ei nu știu!
Numai glasul mulțumirii
cheamă-n prea adânc pustiu...
Cine-ar trebui s-asculte
uită prea ades, de multe
pân-odată! ...
- prea târziu!